Aparatul respirator

Cea mai uşoară cale spre o viaţă sănătoasă o reprezintă un sistem imunitar activ, care lucrează la eficiență maximă. Omul modern duce o viaţă dezordonată, derulată într-un ritm rapid şi într-un mediu impropriu; prins în activităţile cotidiene, stresante, acesta neglijează constant alimentaţia, fie sărind peste orele de masă, fie alegând produse de tip fast-food şi sucuri carbogazoase. De asemenea, la cel mai mic simptom de boală acesta achiziţionează medicamente, de cele mai multe ori scumpe şi ineficiente. Este important nu doar cât trăim, ci şi cum trăim! Fiindcă o longevitate marcată de boli şi neputinţe nu este lucrul cel mai dezirabil pentru un om ajuns la vârstă senectuţii.

Pentru a putea trece cu bine peste perioadele solicitante sau peste anotimpul friguros, organismul uman are nevoie de ajutor prin întărirea sistemului natural de apărare. Fără sistemul imunitar am fi mult mai vulnerabili şi, implicit, mult mai fragili în faţa oricărui factor extern. Pe lângă imunitatea înnăscută există şi imunitatea care se formează pe parcursul vieţii; ca urmare a interacţiunii cu mediul înconjurător, organismul uman este supus în permanenţă unor factori de risc, rolul sistemului imunitar fiind acela de protecţie şi de menţinere a unei stări de sănătate optime.

Din punct de vedere medical, termenul de imunitate implică o reţea complexă, compusă din organe limfoide (timus, măduva osoasă, splină, ganglioni limfatici, apendice, amigdale), celule şi molecule. Rolul sistemului imunitar constă în distrugerea oricărui “corp străin” care ar putea afecta buna funcţionare a organismului (virusuri, bacterii, microbi, dar şi unele celule tumorale, celule moarte sau celule cu defecte). O persoană cu imunitate scăzută va suferi infecţii frecvente cum ar fi răceală, infecţii urinare, erupţii ale pielii, plăgi care se infectează uşor şi se refac greu, etc. Un sistem imunitar care funcţionează corespunzător, protejează organismul împotriva bolilor, încetineşte îmbătrânirea, creşte energia prin reducerea stresului şi a timpului de recuperare în urma afecţiunilor.

Întărirea sistemului imunitar este una din cele mai eficiente măsuri contra îmbolnăvirilor la îndemâna oricărei persoane. Un sistem imunitar puternic fereşte organismul de boli grave. Asprităţile vremii din zilele reci ale iernii afectează, cu diferite intensităţi, organismul uman expus condiţiilor apărute în evoluţia factorilor climatici. În mod direct apar afecţiuni la nivelul căilor respiratorii.

Peste 400 de virusuri pot afecta aparatul respirator în special în sezonul rece. Acestea determină virozele respiratorii sau, în sens popular, răceala. Odată intrate în aparatul respirator, virusurile se înmulţesc în 8-12 ore. Frigul nu cauzează infecţii respiratorii, dar diferenţele de temperatura destabilizează metabolismul local al mucoasei respiratorii, care în felul acesta, devine mai puţin autoprotejată în faţa agenţilor infecţioşi. Cei mai afectaţi sunt copiii şi vârstnicii; condiţiile favorizante ale afecţiunilor respiratorii sunt în aceste cazuri intrarea în colectivităţi şi variaţiile mari de temperatură, frecvente în această perioadă. În aceste condiţii copilul mai mic de 5 ani răceşte de cca. 3-4 ori pe sezon, iar cei mai mari şi adulţii răcesc cam o dată, de două ori pe sezon.

Un sistem imunitar echilibrat reacţionează la răceli inclusiv prin febră. Apariţia febrei nu trebuie considerată neapărat un semn de agravare a bolii (doar dacă depăşeşte 38°C, se prelungeşte mai mult de câteva zile şi dacă este însoţită de o alterare vizibilă a stării generale a organismului).Nu oricine răceşte de câteva ori are în mod obligatoriu probleme cu imunitatea sau are un sistem imunitar slăbit! Astfel, trebuie luate în considerare atât frecvenţa, cât şi gravitatea episoadelor de îmbolnăvire. Atunci când răcelile sunt foarte frecvente, se poate afirma că există o problemă. Dacă episodul de răceală durează mai mult de o săptămâna sau apar complicaţii care necesită internare, există o problemă. La fel şi dacă răceala nu răspunde la remediile administrate, se prelungeşte frecvent sau este afectată starea generală de sănătate. De multe ori, mai ales la copii, aceste îmbolnăviri apar pe fondul unui fond alergic. Alergia la un factor de mediu produce inflamaţia cronică a mucoaselor căilor respiratorii, care devin sensibile şi reacţionează violent la orice virus. Astfel, la orice nouă infecţie, la persoanele cu alergii se pot agrava inflamaţiile căilor respiratorii; terenul alergic favorizează răcelile, iar răcelile favorizează evoluţia alergiei!

O precizare se impune pentru cei care au polipi; polipii sunt o inflamaţie a mucoasei nazale sau sinusale, ca urmare a infecţiilor virale repetate şi este important de ştiut dacă ei au apărut pe un fond alergic sau nu. În situaţiile descrise nu înseamnă că este vorba de imunitate scăzută, dar există şi situaţii când răcelile repetate apar pe fondul unui sistem imunitar slăbit, iar un exemplu în acest sens este cel al copiilor duşi în colectivitate înainte de împlinirea vârstei de 3 ani, când sistemul imunitar nu este suficient dezvoltat pentru a face faţă factorilor de risc externi.

Odată cu sosirea anotimpului rece, organismul uman trebuie să facă faţă agresiunii variaţiilor de temperatură şi microbilor care determină în principal infecţii la nivelul aparatului respirator. Pentru aceasta, este de preferat, adoptarea din timp a unor măsuri care să vizeze creşterea imunităţii organismului şi, implicit, rezistenţa faţă de factorii externi nocivi. În acest sens, există o mulţime de plante care sunt de un real folos în lupta cu agenţii patogeni cauzatori de boală; aceste plante pot fi folosite sub formă de ceaiuri, tincturi, comprimate, siropuri. De asemenea, adoptarea unui stil de viaţă sănătos în general, cu o alimentaţie sănătoasă, mişcare, somn suficient şi evitarea factorilor cauzatori de stres, contribuie la menţinerea unui organism sănătos.

 

Astmul bronșic


Astmul bronşic este una dintre cele mai răspândite afecţiuni în ziua de astăzi; este o boală inflamatorie a căilor respiratorii care se manifestă prin patru simptome principale: respiraţie dificilă, tuse, respiraţie şuierătoare, senzaţia de strângere a pieptului; aceste manifestări apar împreună sau separate şi se datorează contracţiei musculaturii netede din pereţii cailor aeriene (care duce la micşorarea diametrului lor) şi inflamării membranei lor mucoase.

Se estimează că 5 din 100 de oameni suferă de astm bronşic şi numărul acestora este în continuă creştere. Se înregistrează variaţii mari în funcţie de caracteristicile populaţiei: sex, vârstă, etnie, naţionalitate, nivel social, mediu de viaţă. Astmul bronşic constituie cea mai frecventă afecţiune cronică în rândul copiilor, fiind favorizată de un fond alergic, în timp ce la adulţi se manifestă forma nonalergica. În unele cazuri, astmul se manifestă doar prin tuse şi în acest caz diagnosticul precis este mult mai greu de stabilit.

Cauzele astmului bronşic sunt diverse şi implică interacţiunea între predispoziţia genetică (copiii au cel puţin 25% şanse să facă astm dacă părinţii lor suferă de această boală) şi factorii de mediu. Cei mai comuni factori care declanşează astmul sunt alergenii precum acarienii, polenul, mucegaiul, părul animalelor, gândacii şi deşeurile lor, iritanţii din aer ca fumul de ţigară, de la grătar sau de la foc, spray-urile casnice, vopseaua, benzina, parfumul şi săpunurile parfumate, infecţiile respiratorii (răceala, gripa, gâtul iritat, infecţii ale sinusurilor), exerciţiile sau activităţile care cer mult efort şi vremea, în special vântul uscat, aerul rece şi schimbările bruşte de temperatură.

Criza astmatică durează de la câteva secunde la câteva ore. Deseori, astmul se manifestă sub forma unor „răceli” sau „pneumonii” repetate, care trec greu, însoţite de respiraţie dificilă şi deseori şuierătoare. De cele mai multe ori se administrează antibiotice în mod repetat, dar nu rezolvă problema. Odată instalată, boala astmatică are o evoluţie cronică; este prezentă permanent în bronhii, dar este resimţită de bolnav numai în timpul crizelor. Astmul bronşic este o boală episodică în care exacerbările acute se intercalează cu perioade lipsite de simptome; între ele, pacientul se poate simţi bine şi se poate crede sănătos. Evoluţia astmului poate fi încetinită şi astfel acesta este ţinut sub control; persoanele care-şi controlează astmul se pot bucura de o viaţă mai plăcută şi îşi permit să facă lucrurile pe care şi le doresc. Astmul necontrolat poate duce la trezirea în miezul nopţii cu simptomele menţionate, dificultăţi în a respira sau în a înghiţi şi dorinţa pentru tot mai multe remedii de uşurare a crizelor.

Măsurile preventive sunt foarte importante; dintre ele fac parte evitarea fumatului, a locurilor aglomerate în cazul epidemiilor de viroză respiratorie, a atmosferei poluate şi a alergenilor consideraţi declanşatori. În casa în care se află o persoană diagnosticată cu astm este bine să nu fie animale cu blană şi nici păsări; covoarele, perdelele şi ghivecele de flori trebuie eliminate; la fel şi folosirea produselor cosmetice cu parfumuri puternice şi fumul de ţigară.

 

Bronșita


Bronşita este o inflamaţie a căilor aeriene care duc aerul la plămâni, mai exact a pasajelor bronşice care fac legătura între trahee şi plămâni, manifestată prin tuse şi expectoraţie; are la bază o inflamare a celulelor ce căptuşesc căile respiratorii, ceea ce produce edemul (creşterea volumului) peretelui bronşic şi creşterea producţiei de mucus (spută). Edemul şi sputa favorizează tusea şi astfel respiraţia devine dificilă. Bronşita apare cel mai adesea toamna şi iarna, anotimpuri caracterizate de temperaturi scăzute şi umiditate crescută. De asemenea, fumatul, poluarea atmosferică şi prezenţa unor afecţiuni ca fibroza chistică predispun la bronşită. În 90 la sută din cazuri broşita este cauzată de un virus şi apare după un episod de răceală sau de gripă. Tusea este primul semn că bronşita acută s-a instalat şi, în mod obişnuit, simptomul trece după două-trei săptămâni de la debutul bolii.

Bronşita poate fi acută, atunci când are un debut recent şi o durată scurtă sau poate fi cronică, recurentă, situaţie în care episoadele de tuse şi expectoraţie sunt prezente cel puţin de 3 ori pe an, 2 luni consecutiv.

Bronşita acută se caracterizează printr-o senzaţie de strângere situată în zona pieptului, urmată de tuse. Cu cât substanţa mucoasă se acumulează în plămâni, bolnavul va începe să elimine flegmă de culoare galbenă sau verde. Simptomele asociate acesteia sunt o uşoară febră, dificultăţi de respiraţie, durere în plămâni şi respiraţie şuierătoare. Bronşita acută se răspândeşte prin picături infectante (cu încărcătură virală) ce provin din arborele respirator, eliminate prin strănut sau tuse, care ajung în aer şi vor fi inhalate sau ajung pe obiecte. Majoritatea persoanelor care fac bronşită acută nu necesită tratament. În acest caz există câteva sfaturi utile atât cu scop preventiv, dar şi de atenuare a efectelor bronşitei, cum ar fi:
-o alimentaţie echilibrată;
-evitarea expunerii la temperaturi reci, foarte scăzute;
-evitarea companiei fumătorilor şi a zonelor cu fum excesiv;
-hidratarea corespunzătoare pentru fluidizarea mucusului şi facilitarea tusei;
-o altă măsură este aceea a respiraţiei într-o atmosferă caldă şi umedă deoarece aerul cald şi umed facilitează eliminarea prin tuse a mucusului, a flegmei.

Pe de altă parte, bronşita cronică afectează în principal fumătorii şi se manifestă prin dureri în piept, respiraţie dificilă, febră, tuse productivă persistentă, cu spută de culoare galbenă, verde sau transparentă. Bronşita cronică este considerată o formă de boală pulmonară obstructivă caracterizată prin faptul că bronhiile se inflamează şi produc o cantitate excesivă de mucozităţi eliminate prin tuse, ca urmare a iritării căilor respiratorii. Bronşita cronică este o afecţiune în care simptomul caracteristic îl reprezintă reflexul constant de tuse, cu expectoraţie, care se manifestă aproape zilnic, cel puţin 3 luni, 2 ani consecutiv.

Bronşita cronică simplă este caracterizată de producerea unei spute mucoase. Bronşita cronică mucopurulenta este caracterizată printr-o spută purulentă persistentă sau recurentă în absenţa unui proces supurativ localizat. Deoarece se poate asocia sau nu cu un grad de obstrucţie, evaluat prin intermediul capacităţii vitale forţate, se distinge o nouă subclasă, bronşita cronică obstructivă. Mai există un ”subset” de pacienţi care au bronşită cronică şi obstrucţie, care asociază dispnee intensă şi wheezing la inhalarea unor agenţi iritanţi sau în timpul infecţiilor respiratorii acute. Aceşti pacienţi sunt etichetaţi ca având astm infecţios cronic sau bronşită cronică astmatiformă. Deoarece reversibilitatea obstrucţiei căilor aeriene odată cu tratamentul bronhodilatator şi ameliorarea inflamaţiei este considerabilă, dar nu completă, şi deoarece apare hiperreactivitatea căilor respiratorii la stimuli nespecifici, se poate crea confuzia între acest grup de pacienţi şi cei cu astm, care pot asocia obstrucţie cronică a căilor respiratorii. Bronşita cronică, în special în formele obstructivă şi astmatiformă, contribuie la dezvoltarea emfizemului pulmonar.

Persoanele care suferă de bronşită cronică trebuie să evite factorii iritanţi precum fumatul, praful şi poluarea. De asemenea, o altă cauza a bronşitei cronice o reprezintă inhalarea frecventă de substanţe toxice, care pătrund în sistemul respirator (e cazul minerilor, lucrătorilor din fabrici). Prevalenţa bolii este de trei ori mai mare în rândul bărbaţilor, iar riscul general al bolii creşte odată cu vârstă.

 

Faringita


Faringele este un canal membranos şi musculos de forma unei pâlnii cu vârful orientat în jos, care porneşte de la cavitatea bucală şi sfârşeşte la esofag, în acelaşi timp fiind locul de intersectare a căilor respiratorii cu calea digestivă. Faringita este una din cele mai întâlnite afecţiuni din zona buco-nazală şi reprezintă inflamaţia sau infecţia mucoasei faringelui. Etiologia este în general infecţioasă, cu 40-60% cazuri de origine virală şi cca 40% dintre cazuri de origine bacteriană (de obicei Streptococcus pyogenes). Alte cauze includ alergiile, traumatismele şi toxinele.

Cele mai multe cazuri de faringită apar în cursul lunilor reci ale anului (uneori, chiar şi la începutul primăverii). Faringita se manifestă prin dureri puternice în gât, mai ales la înghiţire, amigdale umflate (în caz de faringo-amigdalită), febră, durere de cap, dureri musculare sau abdominale, vărsături. Faringita poate să evolueze acut sau cronic. Faringita acută reprezintă o inflamaţie acută a orofaringelui (partea medie a faringelui), numită şi angină, cauzată de infecţii îndeosebi virale, uneori şi bacteriene. În cazul faringitei acute de cauză bacteriană, germenii vinovaţi sunt streptococul, stafilococul sau o bacterie din genul Haemophilus. Durerea este intensificată la înghiţire şi poate fi însoţită de senzaţia de prurit şi gât uscat. Alte manifestări care însoţesc durerea, în cazul faringitei acute sunt senzaţia de oboseală, indispoziţie, febră.

Termenul generic de faringită cronică desemnează un grup de reacţii inflamatorii în zona faringiană, care apar prin acţiunea unor factori de mediu, cum ar fi fumul de ţigară, alcoolul sau gradul scăzut de umiditate a aerului. Unele faringite cronice sunt datorate unor microbi specifici (tuberculoză, sifilis). Cele mai comune sunt faringitele cronice banale, cauzate de streptococi, stafilococi, pneumococi, care prin infectări repetate ale faringelui duc la cronicizarea bolii.

Respiraţia cu gura deschisă, abuzul de alcool, tutun şi condimente sunt factori favorizanţi. Bolnavii cu faringită cronică au jenă la înghiţit, senzaţia de înţepătură şi căldură în faringe, uscăciune. Mucozităţile vâscoase care se formează în gât îi obligă să facă eforturi pentru eliminarea lor, mai ales dimineaţa la trezire. Deseori, persoana prezintă şi tuse seacă, obositoare. În cazul inflamării cronice a faringelui se îndepărtează iniţial acţiunea factorului declanşator, după care se intervine terapeutic prin inhalaţii şi ridicarea gradului de umiditate a aerului. Bacteriile se transmit prin picături de salivă ce conţin streptococ, de la o persoană la alta prin tuse, respiraţie, strănut. O perioadă scurtă de timp, bacteria poate trăi pe tocul ori clanţa uşii contaminate, sau pe alte suprafeţe. Dacă obiectul infectat este atins, iar apoi persoana îşi atinge ochii, nasul, gura, se poate contamina cu bacterii. De asemenea, bacteria se poate transmite şi prin alimente infectate.

Pentru a preveni faringita, trebuie evitat contactul cu persoane care au infecţie cu streptococ. De asemenea, se recomandă spălarea mâinilor cât mai des. Rezistenţa organismului în faţa acestor bacterii poate fi crescută printr-o alimentaţie sănătoasă, odihnă suficientă, grijă sporită pentru igienă şi exerciţii fizice efectuate regulat. Totodată, capacitatea organismului de a lupta cu boala, creşte atunci când se evită stresul. Se mai recomandă renunţarea la fumat, precum şi expunerea la fumul de ţigară, deoarece fumul irită mucoasa, făcând-o mai vulnerabilă în faţa infecţiilor. Umiditatea aerului este un factor important în ceea ce ptiveste prevenirea, dar şi tratarea faringitei. Un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată şi mişcare suficientă, este o măsură indirectă care creşte capacitatea organismului de a face faţă infecţiilor.

 

Ce este și cum tratăm laringita


Laringele constituie partea superioară a traheei, fiind format din cartilaje, muşchi şi membrane mucoase. În structura laringelui intră şi corzile vocale, responsabile de producerea sunetelor. Laringita este o afecţiune care apare, de obicei, în anotimpul rece şi însoţeşte o răceală puternică sau o gripă. Laringita este produsă de inflamaţia, iritarea sau folosirea excesivă a corzilor vocale ce aparţin laringelui. De cele mai multe ori laringita apare în urma unei infecţii respiratorii, dar poate fi şi o urmare a sinuzitei, a bolii de reflux gastroesofagian sau a alergiilor.

Expunerea la praf, fum de ţigară sau alte substanţe nocive poate provoca iritarea laringelui. Nu în ultimul rând, vorbirea excesivă poate cauza inflamarea corzilor vocale (răguşeala) şi declanşarea laringitei. Laringita poate fi asociată şi cu bronşită sau oricare inflamaţie sau infecţie a căilor respiratorii superioare şi inferioare.

Tulburarea vocii, numită şi disfonie poate fi determinată printre altele şi de laringită. De obicei, laringita este o afecţiune acută (durează câteva zile), dar care poate deveni cronică, dacă durează mai mult de 3 săptămâni. Dacă laringita nu este tratată corect şi la timp, acesta poate persista o perioadă îndelungată şi poate cauza accese de sufocare, însoţite de insuficienţă respiratorie şi tuse „lătrătoare”, simptome care debutează în special noaptea. Mai mult, laringita se poate croniciza şi poate produce modificări ale mucoasei laringelui, care determină acutizări repetate. Forma cronică a bolii apare mai des la persoanele adulte şi este mai frecventă la bărbaţi.

Simptomele laringitei pot include dureri de gât, răguşeală, senzaţia de „gât zgâriat”. În evoluţia sa, boala are două faze: acută şi cronică. Laringita acută se manifestă la debut prin răguşeală, ajungându-se până la pierderea vocii, în unele cazuri fiind asociată şi cu dificultăţi de respiraţie. Persoana acuză dureri în gât şi simte constant nevoia să tuşească. Dacă laringita este însoţită de febră şi dureri generalizate, atunci cauza este de origine virală sau bacteriană. Laringita cronică se manifestă prin dureri de gât intense, modificarea sau pierderea vocii, tuse, expectoraţii, senzaţia de uscăciune în gât.

În toate cazurile, repausul vocal este esenţial pentru vindecarea laringitei. Forţarea corzilor vocale este absolut interzisă, deoarece poate duce la leziuni care se vor resimţi şi după tratarea afecţiunii. Pe lângă repaus vocal, tratamentul poate consta în remedii naturale, ţinând cont de cauza care a produs laringita. De un real folos pentru tratarea laringitei sunt compresele calde, inhalaţiile cu substanţe balsamice şi uleiuri esenţiale de eucalipt, cimbru, mentă, fenicul, infuzii din muguri de plop şi scoarţă de salcie. Folosirea propolisului şi mestecarea de fagure de miere poate avea, de asemenea, efecte benefice asupra laringelui.

O importanţă deosebită trebuie acordată alimentaţiei în perioada bolii; se recomandă o alimentaţie uşoară care să cuprindă supe, pireuri şi sucuri de fructe şi legume proaspete. Mâncarea trebuie să aibă o temperatură potrivită, deoarece alimentele prea fierbinţi sau prea reci inflamează mai mult laringele. Nu sunt recomandate mâncărurile acide sau condimentele, consumul de alcool, de băuturi carbogazoase sau cele pe bază de cofeină, deoarece deshidratează organismul. Consumul de lichide, evitarea tutunului şi a fumatului pasiv reduc riscul apariţiei infecţiilor respiratorii şi previn laringita. Consumul de lichide, evitarea tutunului şi a fumatului pasiv reduc riscul apariţiei infecţiilor respiratorii şi previn laringita.

Pentru sănătatea aparatului respirator specialiştii STAR INTERNAȚIONAL MED au creat remediile ayurvedice COUGHEND Sirop şi COUGHEND Sirop fără zahăr, marca Ayurmed.