Margusa

Pentru o detoxifiere eficientă a organismului

Ayurveda consideră că principala cauză a afecţiunilor organismului uman este acumularea de toxine provenite din diferite surse, în special alimentația. Suplimentul alimentar MARGUSA este o asociere de plante medicinale ayurvedice cunoscute pentru proprietăţile lor detoxifiante, care susţin procesele naturale de eliminare a toxinelor și menținerea tonusului general al organismului în condiții de suprasolicitare fizică și psihică. MARGUSA ajută la îmbunătățirea circulaţiei sanguine, la mobilizarea de la nivelul ficatului și altor organe a toxinelor în sânge și eliminarea lor la nivelul rinichilor prin urină. Susține funcționarea normală a sistemului digestiv, protejează mucoasa gastro-intestinală și normalizează tranzitul intestinal. Fitonutrienții din plante neutralizează radicalii liberi, asigură protecția celulelor de stresul oxidativ și de procesele degenerative, contribuie la echilibrarea sistemului imunitar, menţinând astfel capacitatea de autoapărare a organismului. Detoxifierea organismului și efectele antiinflamatoare și antibacteriene ale substanțelor bioactive din plante ajută la menținerea tonicității și sănătății pielii, fiind un bun adjuvant în acnee, arsuri sau alte probleme ale pielii. De asemenea, purificarea sângelui este importantă și pentru menținerea în bună stare de funcționare a sistemului osteo-articular.

Margusa contribuie la:

  • detoxifierea eficientă a organismului prin eliminarea produșilor reziduali de metabolism și a toxinelor;
  • echilibrarea sistemului imunitar și neutralizarea radicalilor liberi, asigurând protecția celulelor de stresul oxidativ și de procesele degenerative, menţinând astfel capacitatea de autoapărare a organismului;
  • menținerea stării de sănătate a pielii, conferind acesteia un aspect natural și sănătos;
  • menținerea stării de bine a sistemului osteo-articular, reducând durerile de la nivelul acestuia;
  • menținerea vitalității și sănătății întregului organism.

Mod de administrare și doza recomandată:

Copii: o jumătate de tabletă de 2 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale, în cure de 30 zile, urmate de 10 zile pauză.

Adulţi: 1-2 tablete de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale, în cure de 30-60 de zile.

Atenționări:

A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici. Fără efecte adverse la doza şi modul de utilizare recomandate. Produsul nu conține substanțe cu potențial alergenic. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. Condiții de păstrare: în ambalajul propriu. A se păstra la temperatura camerei, în locuri ferite de căldură, umezeală şi lumină.

  • Azadirachta indica (Neem), extract din frunze (10:1) – 200 mg;
  • Azadirachta indica (Neem), pulbere de frunze – 150 mg;
  • Glycyrrhiza glabra (Lemn dulce), pulbere de rădăcină – 100 mg;
  • Acacia arabica (Guma acacia – excipient) (10:1) – 50 mg.
  • Azadirachta indica (Neem) – frunzele sunt bogate în substanțe bioactive care susțin sistemul imunitar și sistemul antioxidant al organismului. Susține funcțiile ficatului și eliminarea din sânge a toxinelor. Neem este un antibacterian, antifungic și antiinflamator eficient în afecțiuni ale pielii (acnee, eczeme, arsuri, ulcere cutanate) și ale sistemului osteo-articular. Frunzele conțin nimbidin, o substanță cu proprietatea de a reduce nivelul glucozei serice prin creșterea receptivității receptorilor periferici la glucoză. Crește utilizarea glucozei sau depunerea sub formă de glicogen la nivelul ficatului, mușchilor sau inimii. Reduce lipidele totale care sunt dereglate în caz de diabet asigurând protecție cardiovasculară (stopează aterogeneza).
  • Glycyrrhiza glabra (Lemn dulce) – substanțele bioactive au efect ușor laxativ și susțin refacerea mucoasei gastro-intestinale. Glabridinul suprimă procesul de formare a grăsimilor și susține enzimele implicate în metabolizarea grăsimilor la nivelul ficatului. Susține creșterea nivelului de estrogen și echilibrul hormonal feminin la menopauză. Glycyrrhiza glabra ajută la funcționarea normală a digestiei și menține tranzitul intestinal normal. Fitonutrienții contribuie și la menținerea sănătății sistemului respirator.