Infecții urogenitale feminine

Cele mai frecvente afecțiuni urogenitale

Infecții urogenitale feminine

Evaluează acest articol
O Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Deocamdată nu există evaluări)
Loading...

În societatea modernă infecţiile şi bolile cu trasmitere sexuală sunt în continuă creştere, dar diagnosticul timpuriu a dus la tratarea cu succes a marii majorităţi a acestora. Unele pete, scurgeri apărute pe lenjeria intimă sunt normale, orice ginecolog susţine acest lucru! Întrebarea este însă care este limita dintre normal şi problemă şi până unde se poate „întinde” normalitatea? Infecţiile urogenitale reprezintă una din cele mai frecvente motive de prezentare la medicul urolog sau ginecolog. Un diagnostic corect şi un tratament bine ales, precum şi practicarea unor măsuri minime de igienă genitală şi sexuală au efecte benefice pe termen lung, în special la segmentul tânăr al populaţiei feminine, care este de altfel cel mai afectat de această patologie.afectiuni urogenitale feminine
Secreţiile abundente, mâncărimea locală sau senzaţia de arsură, de usturime din timpul micţiunii sunt doar câteva dintre simptomele infecţiilor urogenitale. Ele sunt determinate de multiple microorganisme, dintre care mai frecvente sunt: Chlamydia, Mycoplasma, Ureaplasma, Trichomonas vaginalis (trihomonoza), Candida Albicans (candidoza), Citomegalovirus, Herpes genital, Gardnerella vaginalis şi Toxoplasma. Aceste infecţii se întâlnesc la ambele sexe, în afară de Toxoplasmoză care este o boală specifică femeilor, deoarece mucoasa vaginală are o suprafaţă mai mare şi virusul se poate manifesta mai uşor. Mai jos sunt descrise câteva dintre cele mai frecvente afecţiuni urogenitale:

Clamidioza sau infecția cu Chlamydia

Infecţia cu Chlamydia trachomatis este una dintre cele mai des întâlnite infecţii ale aparatului genital, şi cea mai netratată şi nedepistată la timp, pentru că uneori simptomele acesteia nu se manifestă. Modalitatea de infectare este mult mai uşoară decât în cazul altor infecţii, pentru că se poate contacta nu numai pe cale sexuală, ci şi prin utilizarea unei toalete publice sau chiar înotarea în piscine în care nu se respectă regulile de igienă. Printre manifestările acesteia se numără: secreţiile anormale, albicioase sau gălbui, dureri la urinare, sângerări anormale între ciclurile menstruale, dismenoree, urină tulbure, disconfort în timpul actelor sexuale. Protecţia împotriva contactării infecţiei o constituie folosirea prezervativului, utilizarea într-o mai mică măsură a toaletelor publice şi evitarea piscinelor.

Candidoza vaginală

Candidoza vaginală este o infecţie genitală produsă de ciuperci, cea mai frecvent incriminată fiind Candida albicans. Unele tulpini micotice se găsesc în mod normal în flora normală, saprofită a organismului (pe tegumente, în cavitatea bucală, iar la femeie şi în vagin). În anumite condiţii aceste tulpini pot deveni patogene şi pot duce la apariţia candidozei vaginale. Vaginul este protejat de infecţii de aşa numiţii bacili Doderlein sau lactobacili. Distrugerea florei de bacili lactici este răspunzătoare pentru majoritatea cazurilor de inflamaţii la nivelul vaginului, dar şi de transformarea unor agenţi infecţioşi saprofiţi în agenţi patogeni.
În cazul infecţilor vaginale micotice tulpinile poartă denumirea ştiinţifică de candida, iar tipul cel mai frecvent responsabil de vaginită micotică este Candida albicans. Se estimează că un procent de 20–50 % dintre femeile sănătoase vor dezvolta la un anumit moment candidoze vaginale. Candida albicans se regăseşte în mod firesc în vagin şi poate da naştere candidozei numai dacă asupra ei acţionează alţi factori care o pot deregla sau care, la contactul cu ea, dau naştere unor infecţii. Astfel de factori sunt progesteronul sau antibioticele care, în exces, pot genera apariţia afecţiunii. Printre manifestările candidozei vaginale se numără scurgerile anormale, abundente, albicioase şi cu o consistenţă brânzoasă, usturimi, mâncărimi, dureri premenstruale intense, urinări frecvente, etc. Cel mai frecvent simptom este senzaţia de prurit vulvar şi/sau vaginal.

Ureaplasma

Ureaplasma urealyticum este o bacterie din clasa Mycoplasmelor, care cauzează infecţii urinare “tăcute”, fără simptome. Lipsa peretelui celular o face rezistentă la medicamente, cum ar fi cele din clasa penicilinelor. De asemenea, unele tulpini de Ureaplasma urealyticum au căpătat rezistenţă şi la antibiotice mai puternice făcând tratarea acestei infecţii mai dificilă. Totuşi, această infecţie nu se încadrează în categoria bolilor cu transmitere sexuală, fiind şi alte modalităţi de a contacta agentul patogen. Cele mai grave simptome ale infecţiei cu Ureaplasma urealyticum sunt infertilitatea şi litiaza renală, la ambele sexe.
Ureaplasma urealyticum poate metaboliza ureea, astfel ducând la formarea de calculi la nivel renal şi vezical. Infertilitatea apare în contextul bolii inflamatorii pelvine la femei, iar la bărbaţi prin inhibarea motilităţii spermatozoizilor. Afecţiunile uşoare sunt: vulvitele, vaginitele, uretritele ce se manifestă prin secreţii anormale, prurit, iritaţii, senzaţia de arsură la urinare. Cronic, pot evolua cu anexite, salpingite, abces pelvin, rar prostatite la bărbaţi.

Herpesul genital

Febra, mâncărimile şi arsurile în zona genitală sau secreţiile vaginale anormale sunt printre primele semne care pot anunţa o infecţie cu virusul herpetic. Herpesul genital este cauzat de un virus numit herpes simplex tip 2 (HSV 2) şi este una din cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală. Modalităţile de manifestare a infecţiei diferă de la o persoană la alta, unele fiind asimptomatice o perioda, în vreme ce altele pot să acuze simptome severe. În cele mai multe cazuri, atunci când o persoană este infectată pentru prima dată cu herpes genital simptomele se dezvoltă în primele 2 săptămâni de la contactarea virusului: mâncărimi, arsuri şi disconfort în zona genitală, secreţii vaginale anormale, senzaţie de presiune în zona abdominală, dureri şi arsuri la urinare, etc. Infecţia se transmite prin contactul cu o leziune sau chiar prin contact piele pe piele, deoarece virusul are perioade în care este transmisibil fără ca pe piele să existe semne.

Prima apariţie a herpesului se poate întinde pe o perioadă de mai multe săptămâni. După aceasta, virusul se refugiază în sistemul nervos, unde rămâne inactiv până când apar anumiţi factori declanşatori care îl reactivează. Tipic, apariţiile ulterioare ale leziunilor sunt la săptămâni sau luni după primul episod. În majoritatea cazurilor, acestea sunt mai puţin severe şi mai scurte faţă de primul episod. Deşi virusul rămâne cantonat în organismul uman pe o perioadă nedefinită, numărul episoadelor active are tendinţa să scadă după un număr de ani.

Alături de terapiile alopate şi de respectarea măsurilor de igienă intimă, infecţiile urogenitale pot beneficia şi de tratamente naturiste. Folosite atât intern, cât şi extern, plantele au efecte benefice, datorită proprietăţilor antiinflamatorii, antiseptice şi antimicotice.
În cazul existenţei infecţiilor strict în sfera urinară, atât femeile cât şi bărbaţii pot folosi remediul natural URINOSALM, marca Ayurmed, care conţine plante cu proprietăţi tonice şi revigorante pentru aparatul urinar. Are acţiune diuretică, antiinflamatoare şi antibiotică pe sfera urinară, fiind extrem de eficient atât în infecţiile urinare acute, cât şi în cele cronice.
În cazul femeilor, pentru creşterea imunităţii în sfera urogenitală, poate fi asociat cu succes remediul natural SHECURE sirop, marca Ayurmed, care are proprietăţi tonice, revitalizante, imunostimulente şi afrodisiace. Compoziţia lui complexă ameliorează disfuncţiile ovulatorii, normalizează menstruaţia şi galactogeneza (procesul de formare a laptelui matern). Reduce sângerările abundente din meno şi metroragii, elimină stările neplăcute apărute în perioada pre-menstruală şi menstruală, asigură energia necesară susţinerii unor eforturi intense fizice şi psihice. Este eficient în prevenirea şi combaterea infecţiilor uro-genitale şi a litiazei renale.

NU SUNT COMENTARII

DĂ UN RĂSPUNS