Ayurveda și dieta

Ayurveda și dieta

Evaluează acest articol

În centrul teoriei ayurvedice stă principiul conform căruia la baza creaţiei se află cele cinci elemente principale: eterul, aerul, focul, apa şi pământul. În interiorul fiinţei umane cele cinci elemente sunt, la rândul lor, grupate în cele trei forţe vitale fundamentale denumite Dosha-uri: Vata (eter şi aer), Pitta (foc şi apă) şi Kapha (pământ şi apă). Împreună, cele trei dosha formează tridosha. Cele trei forţe vitale fundamentale determină şi reglează toate funcţiile biologice, fiziologice şi fiziopatologice ale trupului, minţii şi spiritului. În funcţie de energia care predomină şi care determină constituţia individuală a fiecăruia, se poate urma o anumită dietă, scopul fiind restabilirea echilibrului şi armoniei organismului. Ignorarea regulilor unui stil de viaţă corect permite acumularea de toxine în organism şi apariţia bolilor (nu trebuie nici uitat, nici ignorat faptul că în zona Asiei de SE trăiesc cei mai longevivi şi mai sănătoşi oameni).

Ayurveda are o abordare individualizată a dietei şi stilului de viaţă, una dintre cele mai eficiente din lume. În funcţie de tipul constituţional (dosha) şi aplicând principiile înţelepţilor antici Rishi, oricine poate avea o sănătate înfloritoare şi o viaţă lungă. Astfel, potrivit Ayurveda, fiecare persoană trebuie să mănânce alimentele potrivite constituţiei sale, consumând fructe, glucide, proteine şi grăsimi separat, la ore diferite din zi. Combinarea nepotrivită a alimentelor poate duce la indigestie, fermentaţie, putrefacţie şi formare de gaze. Conform principiilor Ayurveda, în timpul mesei mâncarea trebuie să ocupe doar o treime din capacitatea stomacului, o treime trebuie să fie apă şi o treime trebuie lăsată goală. Aceasta va ajuta digestia şi va ajuta la claritatea mentală.

Tipul VATA

dieta si ayurvedaPersoanele cu o constituţie predominant Vata pot avea dificultăţi în luarea în greutate, acestea având o structură osoasă proeminentă, fiind mici în şolduri. De asemenea, au pielea şi părul uscate şi le este frig tot timpul. Din punct de vedere mental sunt creative, învaţă şi uită foarte repede. Le sunt caracteristice insomnia, oboseala, dar şi constipaţia. Dieta pentru persoanele Vata presupune renunţarea la alimentele uscate şi crocante, la băuturile carbogazoase, evitarea legumelor reci, negătite, includerea supelor calde în alimentaţie, consumul de cereale gătite, consumul de nuci, de legume gătite şi de lapte cald. Mâncarea picantă este benefică pentru persoanele Vata, deoarece amplifică focul digestiv. Deşi Vata este ajutată de gustul dulce, zahărul alb trebuie evitat. Produsele fermentate pot agrava Vata. Totodată, persoanele Vata ar trebui să evite varza/brocoli şi solanaceele (cartofii, roşiile, vinetele, ardeii verzi) şi să mănânce legumele crude, marinate sau cu sos. La acest tip constituţional mesele la ore fixe sunt importante.

Tipul PITTA

Persoanele cu o constituţie preponderent Pitta au o constituţie atletică şi o digestie foarte bună, deci pot mânca aproape orice. Din punct de vedere mental sunt foarte inteligente, ambiţioase şi au tendinţa de a fi perfecţioniste în tot ce fac; de asemenea, se enervează rapid, încărunţesc şi chelesc prematur. Pentru persoanele cu acest tip constituţional se recomandă renunţarea la alimentele cu gust excesiv picant, acru şi sărat, renunţarea la alcool, cafea, la fructele acre sau insuficient coapte. De asemenea, mâncărurile fierbinţi, picante şi acide agravează Pitta. Fructele, legumele, cerealele şi lactatele cu conţinut mic de grăsime sunt în general bune pentru pitta, asta dacă nu sunt prea picante sau acre. Totodată, se recomandă evitarea abuzului de ulei, sare şi carne roşie.

Tipul KAPHA

Persoanele cu o constituţie predominant Kapha au o conformaţie mai robustă, şolduri şi umeri laţi, păr gros şi lucios şi rezistenţă fizică bună. Din punct de vedere mental aceste persoane au un ritm mai încet de învăţare, dar au memorie bună, sunt loiale, stabile şi demne de încredere. Ca urmare a circulaţiei neadecvate şi a digestiei lente, acestea sunt predispuse la obezitate. Pentru persoanele aparţinând acestui tip constituţional se recomandă reducerea cantităţii de ulei şi grăsimi din mâncare, reducerea alimentelor dulci şi sărate, reducerea lactatelor, consumul moderat spre mic de carne roşie. Dieta pentru Kapha pune accent pe mâncăruri calde, uscate, legume proaspete şi crude, cu gust picant, astringent sau amar. Grâul, orezul şi ovăzul pot crea exces de mucus, iar mâncărurile prăjite şi excesul de seminţe şi nuci dăunează persoanelor Kapha. Dulciurile (cu excepţia mierii), mâncărurile sărate şi acre agravează kapha şi induc obezitatea. Mâncărurile picante sunt recomandate deoarece stimulează metabolismul.

Respectarea unor reguli simple, care să devină parte a stilului de viaţă sunt mai mult decât benefice pentru fiecare individ:

– evitarea consumului de lapte, de produse lactate în general împreună cu fructe acre sau citrice;
– evitarea consumului de fructe împreună cu cartofi sau alte alimente cu amidon;
– evitarea consumului de pepeni cu cereale şi evitarea consumului de pepeni cu lapte;
– mierea nu se consumă gătită;
– evitarea amestecului de proteine din carne cu cele din lapte;
– consumul unei cantităţi corespunzătoare de apă între mese ajută la digerarea şi la absorbţia mâncării;
– utilizarea sării (gemă) în alimentaţie contribuie la realizarea optimă a digestiei;

În Ayurveda se recomandă consumarea unei varietăţi de alimente pentru ca organismul să primească toate substanţele, toţi nutrienţii de care are nevoie; de asemenea adăugarea condimentelor şi a ierburilor proaspete în mâncare este de un real folos: acestea contribuie la realizarea/normalizarea digestiei şi la eliminarea toxinelor din organism.

Pentru sănătatea dumneavoastră, specialiştii din laboratoarele STAR INTERNAȚIONAL MED au creat produsele SLEMOL, SPIRULINA STAR, marca Ayurmed.